sâmbătă, 8 mai 2010

Dr.Adriana Apostol goneşte cancerul din viaţa copiilor!

Articol scris de Laurentiu Despina pe www.adevarul.ro


Dr. Adriana Apostol - supraspecializare în oncohematologie pediatrică - Spitalul Judeţean Constanţa

„Când am vorbit prima oară despre un caz pe care-l aveam în secţie am început să plâng. Atunci mi-am dat seama cât de mult m-am ataşat de fiecare pacient“, mărturiseşte medicul.

Era o vreme când căra pe umeri, în afara poşetei, toate poveştile cazurilor de pe secţie, le transporta acasă şi le aducea a doua zi înapoi, după ce veghease la ele toată noaptea. Se încărca zilnic cu atâta suferinţă încât semăna mai mult cu un paratrăznet care trăgea boala şi durerea din fiecare copil internat pe secţie.

O boală care nu cedează la „pasticiline“, o boală mai urâtă decât toate bolile şi care te sperie doar când îi auzi numele. Acum, după 15 ani de meserie, spune că a făcut mari progrese şi reuşeşte să-şi stăpânească mai uşor lacrimile. Dar şi acum mai plânge în ea.

Pentru mulţi copii este „a doua mamă“

Adriana Apostol este singurul medic cu specializare de oncopediatrie din toată Dobrogea. Tratează cancerele la copii, le întinde mâna micuţilor şi-i ajută să meargă mai departe, să treacă podul peste apa aceea învolburată şi să învingă în lupta cu „celula rea“.

Pentru fiecare dintre copiii ajunşi în saloanele ei este o a doua mamă, cu tot ce implică asta de la poveştile din cărţile copilăriei până la poveştile dureros de adevărate din cărţile vieţii. De la Feţi-Frumoşi care mănâncă tot din farfurie până la balauri care îşi fac de cap cu globulele roşii sau „muşcă“ din câte-un organ intern al micuţilor.

Pe cei mai mulţi, cu preţul suferinţei trimise pe pământ de soartă, i-a readus la viaţă, alături de mami şi de tati, i-a întors la şcoală şi le-a găsit un loc mai în faţă în lumea vie, i-a făcut nişte optimişti, nişte curajoşi şi fiecare în felul lui un învingător.
Trăieşte pe vârfuri, alert, conectată la fiecare caz în care boala, dincolo de cifrele seci ale unui buletin de analize, le ascunde copiilor soarele.

A renunţat la beletristica „de întreţinere“ şi a trecut cu totul pe specialitate, să fie la curent în orice moment cu raportul de forţe în lupta cu cancerul. Pacientul-copil este un caz aparte, trebuie să vorbeşti cu el pe înţelesul lui, nu ai voie să-i ascunzi boala şi în acelaşi timp trebuie să-l faci să înţeleagă că nu are voie să uite să zâmbească, chiar dacă urmează un tratament dureros, chiar dacă îi mai cade părul, chiar dacă nu mai are chef nici măcar de joacă şi viaţa este ca o clepsidră.

În micul ei ţinut, cu pătuţuri şi scăunele pe care stau piticii Albei ca Zăpada, Adriana Apostol a strâns de mână atât de mulţi copii, dar şi acum îi mai ştie după nume, după privire, după cum o rugau seara să mai stea cu ei sau după cum, atunci când îi scotea la liman, la coborârea de pe „bărcuţa de salvare“, îi spuneau: „Săru’mâna, doamna doctor“.

10 comentarii:

Sevgilim spunea...

Afyon
Antalya
Erzurum
Mersin
izmir
KD5

Vefik spunea...

Denizli
Erzurum
Samsun
Malatya
Niğde
FMW1KK

Cemal spunea...

Ağrı Lojistik
Çorlu Lojistik
Kars Lojistik
Antalya Lojistik
Rize Lojistik
6İYBM

6782CWillow0C8E4 spunea...

BAEF5
Bingöl Parça Eşya Taşıma
Van Evden Eve Nakliyat
İstanbul Parça Eşya Taşıma
Sinop Parça Eşya Taşıma
Çanakkale Parça Eşya Taşıma

F931EAlan41556 spunea...

68764
Ankara Parke Ustası
Ardahan Evden Eve Nakliyat
Amasya Şehir İçi Nakliyat
Silivri Evden Eve Nakliyat
Düzce Şehir İçi Nakliyat
Elazığ Evden Eve Nakliyat
Bayburt Şehir İçi Nakliyat
Kalıcı Makyaj
Bayburt Şehirler Arası Nakliyat

4A49DDouglasB6C98 spunea...

6429B
Afyon Parça Eşya Taşıma
Çerkezköy Yol Yardım
Erzincan Lojistik
Sinop Parça Eşya Taşıma
Manisa Evden Eve Nakliyat
Bitlis Evden Eve Nakliyat
Çerkezköy Çamaşır Makinesi Tamircisi
Çerkezköy Çekici
Çerkezköy Halı Yıkama

C4E1FKirkE28A0 spunea...

A56D5
Adana Şehir İçi Nakliyat
AAX Güvenilir mi
Ardahan Lojistik
Yobit Güvenilir mi
Kırşehir Lojistik
Çerkezköy Çatı Ustası
Batman Evden Eve Nakliyat
Trabzon Şehir İçi Nakliyat
Burdur Parça Eşya Taşıma

D8FB7Clarissa0498A spunea...

3828F
bolu mobil sohbet sitesi
niğde kadınlarla görüntülü sohbet
kızlarla canlı sohbet
Amasya Bedava Sohbet Siteleri
Hatay Canlı Sohbet Sitesi
tekirdağ telefonda rastgele sohbet
mersin görüntülü sohbet kadınlarla
canlı sohbet
kırıkkale yabancı görüntülü sohbet siteleri

079DCAlvaro1F14D spunea...

36A29
Big Wolf Coin Hangi Borsada
Parasız Görüntülü Sohbet
Soundcloud Beğeni Hilesi
Binance Sahibi Kim
Spotify Dinlenme Satın Al
Bitcoin Çıkarma
Tumblr Beğeni Satın Al
Kripto Para Madenciliği Nedir
Mexc Borsası Kimin

4A0A9WesleyA860E spunea...

16A04
Tiktok Beğeni Hilesi
Periscope Beğeni Satın Al
Twitch İzlenme Hilesi
Görüntülü Sohbet Parasız
Arg Coin Hangi Borsada
Kripto Para Üretme Siteleri
Bitcoin Nasıl Üretilir
Discord Sunucu Üyesi Hilesi
Soundcloud Takipçi Hilesi

Trimiteți un comentariu

http://www.inimacopiilor.ro

Spune NU drogurilor!

www.desprealcool.ro

DespreAlcool.ro

Postări populare

 

Green Tis Template by Totul despre Blogger